O parte din mine.Tribut pentru eternitate.

Nu am mai scris de mult pe blog desi zilnic ma lovesc de situatii si cugetari care ma indeamna sa o fac. Uneori ma gandesc sa-mi fac un caiet in care sa scriu. Ceea ce m-a facut sa recidivez dupa atata timp este o tema de gandire care poate parea la o prima vedere egoista. Dar cum uneori ma gandesc ca nu sunt unicul nebun ma cred ca voi gasi adepti si de data asta.

Uneori ne trezim dimineata si traim senzatia de a pleca de acasa cu simtamantul ca ne lipseste ceva. Material poate. Dar acel ceva reprezinta uneori un suflet, odinioara nelipsit din elementarul cotidian, acum atat de departe. Si ne consolam, poate, estompand distantele, ca cineva are grija de el, macar in masura in care noi am facut-o candva si traim cu obsesia ca puteam face infinit mai mult. Acest suflet plecat de langa noi cu un tribut de suferinta mai mic sau mai mare parca ne trimite parte din aceasta sub forma unor amintiri insumand clipe, intotdeauna frumoase, ce brazdeaza acum adanc zilele si noptile distanta lasand cicatrici adanci. Si poate uneori ne simtim vinovati ca, uneori fara sa vrem, facem distinctie intre aceste suflete. Si negasind un criteriu am sa numesc aceasta distinctie discriminare. Discriminarea se numeste oameni&ANIMALE. Poate ca in cele ce urmeaza pentru unii voi parea marfa proaspata pentru Balaceanca. Daca nu ma veti intelege, va cer ca macar sa nu ma condamnati.

Poate doar cineva ce nu a avut macar candva macar un pestisor in acvariu nu ma va intelege. Sau cineva care vazand un caine flamand pe strada, singurul os pe care l-a dat a fost tibia piciorului sau, in stomac. Sau poate cineva care priveste macelurile savarsite an de an, chipurile vanatoare, ca pe un hobby(colectie de trofee=colectie de timbre). Poate gandindu-ne zi de zi ca restul de mancare pe care il aruncam la o masa ostoieste foamea unei fapturi o zi intreaga. Ce costa patronii de restaurante (care oricum si-au incasat de la noi inzecit investitia facuta) sa stranga separat resturile de mancare pe care sa le predea adaposturilor de animale fara stapan? Sau pe noi sa punem o felie de paine muiata in apa, la geam, pasarelelor(ce inca ne mai aduc prin ciripitul lor un strop de natura in orase sugrumate de beton si poluare)? Poate sa meditam o clipa in fiecare zi daca nu cumva, cu fiecare zi, ne apropiem de un soi de suicid. Daca nu progresul tehnic este direct si expansiunea rasei umane sunt direct proportionale cu regresul la nivelul sanatatii fizice sau mentale?

Zilnic port cu mine sufletele necuvantatoarelor ce si-au legat neconditionat, deunazi, si pentru totdeauna viata si destinul de mine. Astept zilnic triurile lui Tasica(canar)din baie, il caut prin spicele proaspete ale ierbii de primavara pe Coco(perus), in diminetile geroase de iarna, cand trag plapuma il astept pe Cip(perus) sa ma trezeasca, sa il vad pe Tup-Tup si Bambi(iepuri) sa topaie prin casa in picioarele mele, pe Hera si Bobita1(catei) sa latre bucurosi ca am venit la Nehoiu, pe Dolly(pisica) sa zgarie geamul pentru a-i da drumul in casa dupa o plimbare nocturna, pe Lory(catel) bucuroasa sa faca "mort"(ce ironie perfida) pentru o bucatica de "Eugenia" si de nu multumindu-se la auzul unu"bravo", pe Raulica(catel) zbughind-o pe aleile parcului si in aceeasi masura pe Cocuta, Roco, Suzy...(perusi) sa ciripeasca bucurosi ca ai intrat pe usa, Pisi, Misu si Cranti(pisici) torcand sau crontzanind de placere la cea mai mica atentie tactila. Si toti laolalta bucurandu-se ca te vad, neconditionat de vreun serviciu adus. Si poate va intrebati de ce din aceste doua categorii de fiinte am inceput cu animalele. Poate intr-o zi voi scrie in aceeasi masura despre fiintele asa-zis inteligente. Dar pana atunci platesc(ce cuvant meschin!) tribut celor ce au plecat fara sa poata sa isi explice suferinta, ce s-au dus cuminti fara sa spuna ce ii doare, poate tot asa de repede si neasteptat cum au aparut in viata ta. Si poate mai mult ca oricand sa ne amintim toamna ca pe o protectoare a lor, invelindu-le cu un covor de frunze, pregatindu-i de iarna geroasa, trupurile firave ce odinioara au adapostit suflete si mai ales, cu prisosinta(ce iti lipseste tie omule) CARACTER. Si poate primavara cu vantul usor adiind din spate si atentionandu-te ca a plecat de langa tine doar material, iar el te urmeaza in continuare asa cum a facut-o fara cracnire o viata intreaga.

Si in aceste zile in care Negrutu(catel) pare hotarat de a nu mai lasa pe nimeni sa il intoarca din drumul sau catre eter(nitate) stam neputinciosi si ne rugam sa i se sfarseasca suferinta, desi eu unul, acum as vrea sa-l vad iesind din curte doar sa mai "insemneze" masina ca teritoriu al lui. Si ma uit spre cer dar acum vad un singur suflet omenesc pentru care am o rugaminte: "Tata Grim, te rog ai grija sa-i dai oase,asa cum faceai odata!".

Toti acestia au fost si vor ramane membrii ai familiei mele care au schimbat la un moment dat stari de spirit percepute ca deteriorate iremediabil. Inca de la inceput mi-am asumat riscul de a nu fi inteles in demersul meu. Cu scuzele unor eventuale incoerente cred ca macar unii imi vor intelege demersul. Am infaptuit acest tribut atat cu vorba cat si cu lacrimile(am ochii injectati, pe alocuri nereusind sa-mi stapanesc plansul). Si clipele petrecute impreuna cu EI imi par acum ca puteau fii infinit mai multe.

Inchei cu o ultima chemare: "Rolf, vino ACASA!

P.S. Vineri, 01.08.2008, ora 8,15 Negrutu(foto) a intregit "gasca" din Rai.

Viata.De la simplu la complex.Doza de 8imism.

Fiecare secunda traita in cenusiul cotidian al Bucurestiului sau paradisul estival adus de o vacanta in locatii mult mai exotice aduce cate o necunoscuta in aceasta ecuatie pe care o parcurgem de la primul scancet pana la ultimul. Si zilnic incercam sa rezolvam cat mai multe necunoscute, uneori avand senzatia ca ne coplesesc. Nu toti si nu intotdeauna suntem inarmati cu optimismul necesar acestei lupte de gherila. Si asta pentru ca des sau rar, niciodata sau intotdeauna, gasim sau nu aliatii si armele necesare si potrivite pentru aceasta infruntare.

In aceasta jungla in care de-abia asteptam sa mai treaca o zi (ce fatalitate!) ca sa vina week-end-ul, vacanta, concediul, ziua de salariu, mama din Spania, postasul cu pensia nu ne gandim ca in fiecare clipa dam vrabia din mana pe (rasistule!) cioara de pe gard. Si nu ne gandim nici un moment ca cimitirele sunt pline de cei care nu s-au gandit nici o clipa ca ziua care urmeaza nu exista. Si cum ne incarcam zilele cu false probleme, care la randul lor fabrica nervi care musca din noi ca niste fiare feroce care ataca in haita prada condamnata la resemnare. Si atunci pentruce nu judecam detasat o situatie? Sa o cantarim punand in balanta oricare din nenorocirile ce se intampla zilnic dincolo de orizont sau chiar sub ochii nostri. Si ca obsesia, plansul si nervii nu conduc la rezolvarea problemelor ci la agravarea lor. Si in loc sa ne gandim la strategii de iesire din impas ne tanguim. Se spune ca daca iti pui ceva in gand tot universul conlucreaza la realizarea acestuia. Uneori ma gandesc la faptul ca Dumnezeu i-a dat omului o viata dar nu si instructiunile de folosire. O sa spuneti: bine-bine, mai teoreticianu' duzinei de chibrituri (apropo, imi poate cineva explica de ce duzina de chibrituri are 10 cutii?), care-i poteca? Rezolvarea sta in fiecare. Nu exista o reteta universala. Nimeni nu te poate ajuta mai bine decat tu insuti. Esti singurul care ai toate datele problemei deci si rezolvarea. Si daca nu-ti vei mai face rau singur te va afecta mult mai putin raul din exterior. Fiecare zi incepe si se termina cu capul pe perna. Si in pozitia asta incearca sa te trezesti dimineata cu jumatate de ora mai devreme, si stand relaxat sa te gandesti la reperele zilei si in totdeauna lasa-ti un timp pentru "neprevazute" care exceptand cazurile de forta majora se poate umple cu o plimbare, un film, o carte... Dimineata, sa te gandesti ca esti unul dintre cei privilegiati ca te-ai trezit, si atunci te gandesti ca Dumnezeu ti-a mai dat o sansa, nu o irosi... Sa-ti fixezi tintele iar seara la culcare in aceeasi pozitie sa-ti faci bilantul obiectiv si cauzele esecurilor. Ce-ai realizat in plus in ziua aceea se metamorfozeaza in bucurie sufleteasca pura. Fericirea este alcatuita din bucurii marunte.

Am spus jungla cotidiana mai devreme? Ei bine din pacate nu ne putem gandi la mediul in care mai bifam o zi ca la o jungla. Aerul nu este la fel de curat, ceata nu vine de la vreun lac aflat in apropiere ci de la fumul fiarelor (uneori vechi) care ne tin prizonieri in trafic si ne rapesc mai multe ore decat ne petrecem cu cei dragi. Iar padurea (nicidecum tropicala) de blocuri, vile, hale, parcari suprima zi de zi tezaurul de verdeata din ce in ce mai auster. Dispar padurile(Baneasa, Pipera, Snagov), parcurile(Bordei, Tei) si fac loc unei bunastari atat de punctual concentrata platita din plin de noi prin impozite si sanatate. Dar sa ne gandim mai putin ca tot noua ne facem rau, cainii latra(uneori in gand) caravana trece. Sistemului nu-i pasa de noi, indiferent din cine-i compus, nici macar o data la 4 ani. Pentru ca indiferent daca si ce votezi tot ei vor fi acolo. Iar romanul va continua sa-si planga de mila si sa-i astepte pe americani sa le dea ceva, nu neaparat Tezaurul, Insula Serpilor sau onoarea. Si va crede in continuare ca lacrimile de durere ale lui Basescu ca Stolo-i suferind si nu se mai poate "da cu placa" sunt reale si ca taxa de prima inmatriculare e spre binele mediului (ea face bine doar faunei ce populeaza Circul de la Casa Poporului, Gradina Zoo de vis-a-vis de Muzeul Antipa si "ingrijitorilor").Dar sa lasam mila (de noi) si sila (de ei) si sa trecem la o doza de odihna asezonata cu optimism. Noapte buna si trafic aerisit!