ABERATIE SPONTANA: EUTANASIATI ROSIA MONTANA

      Sunt vinovat. Am hranit caini, pisici, porumbei, ... pe strada. In aceeasi masura in care am hranit si oameni. Intr-o zi, infometat fiind, dupa cumparaturi la Cora, impreuna cu consoarta, am hotarat sa ne ostoim foamea de la un fast food local. In timpul ospatului, la o masa in lateral se aseaza doua batrane, fara a consuma nimic. La un moment dat una ii impartasea celeilalte dorinta ca, poate, doi cetateni ce nu mai mancau la o masa mai indepartata vor lasa salata de care nu se atinsesera si, cu banii ce ii aveau isi vor procura o portie de cartofi prajiti. Atunci, de comun acord, le-am cedat mancarea noastra. Noi vom avea ocazia sa mancam si a doua zi. Cu imaginea multumirii  ochiilor lor, pentru ceva banal pentru noi, ma hranesc in continuare. 

         Cineva spunea p-aci ca "decat pentru Rosia Montana mai bine s-ar protesta in favoarea eutanasierii cainilor". Cam asta-i nivelul. De parca una ar exclude-o pe cealalta.   Fapt real: un caine a omorat un copil. Solutie: Omoram toti cainii. Conform aceluiasi mecanism de gandire: un individ omoara(violeaza, talhareste...) un copil(semen). Solutie: Omoram toti oamenii?  Un caine a omorat un copil. Prin aprobarea(fiecaruia dintre noi, fie si tacita) a exploatarii miniere Rosia Montana si a gazelor de sist se deschide o cutie a Pandorei ce va omori copii in masa. Altcineva spunea ca suntem platiti sa protestam. Le doresc ca, zilnic, sa castige atat cat castigam din dorinta de a ne revendica viitorul. Daca castigam ceva este dreptul copiilor mei si, in aceeasi masura ai lor, de a respire aer curat si a se bucura de frumusetea acestei tari. Mergeti La Universitate sa vedeti cu proprii ochi ce se intampla acolo. La ProTv spuneau ca 200 de oameni au blocat Bd Regina Elisabeta. Daca o multime stand jos pe caldaram(exista fotografii) intre Campineanu si rondul de la Universitate(plus cei de pe trotuare) inseamna 200, inseamna ca au angajat-o pe Roberta la numarat. Pe B1 spuneau ca se protesteaza contra guvernului(nu aminteau nimic de Rosia Montana si gaze de sist). 

        Logica primitiva duce la absenta oricarei prioritizari. Nu ma simt reconfortant sa stiu ca un copil a fost omorat de caini, dar asemenea nici ca vad caini striviti pe caldaram si ca unii au incasat sume cu muuulte zerouri sa nu se intample asta. Si se putea intampla asta evidentiind mai mult latura crestina decat cea barbara a natiei romane.  Din pacate ne multumim sa votam aceeasi oameni ce se muta dintr-o caruta in alta fara a avea curajul de a iesi in strada si a spune NU/STOP. Ne multumim sa fim agresivi pana la spume(sa ne injuram) in spatiul virtual. Suntem aceeasi societate din 1990 incoace si nu dam semne ca am dori macar sa ne schimbam. Ne adapostim sub euphoria colectiva ce ne duce catre o gandire de tipologie ovina. Comunismul a atrofiat aplecarile spre a ne revendica real(nu virtual) dreptatea. 

          Mergand in Piata Universitatii am simtit ca mai avem o sansa. O sans ace multi(a se citi media, mediul politic,...) vor sa ne-o rapeasca. Dar simt, mai mult ca in iarna, ca dispune de mai mult suflu si creativitate.

             Noapte buna Romania, dar trezeste-te!

Restaurant "Casa Voicu" (Voi cu orice pret sa te fur)

Incep scurta istorioara prin a asigura Fam. Radu(Elena si Gelu)ca "simplul fapt" ca bucuria de a fi fost martorii incununarii dragostei dintre ei nu a fost, este si va fi umbrita de cele ce urmeaza.
In seara zilei de 23 mai 2009 am avut (nu numai eu) neplacuta experienta de a calca intr-un loc in care, cu siguranta, nu voi mai calca niciodata: Casa Voicu de Berceni.
Ajuns in apropiere, parchez in afara curtii localului urmand sa caut un loc de parcare in incinta. Gasesc unul in curtea din spate(invaluita de o bezna de cimitir comunal), si merg sa aduc masina. Insa trecand pe vastele alei pe care de-abia isi face loc o masina, trecand peste un canal(situat chiar pe traiectoria rotilor, deci imposibil de evitat) simt cum ma scufund. Cobor din masina(nestiind ce s-a intamplat) constat ca accesoriul ravnit de "fiaaaare veeeechi luaaaam" din zona era la verticala intre roata si aripa. Dupa repozitionarea acestuia(in prealabil l-am scos), trec in acelasi mod cu roata spate(masochist) canalul(poate accesul spre crama dar care imprastia miresme deloc imbietoare) . Cand Re-rearanjam peisajul, trece un angajat al localului care ma anunta ca oricum demersul meu e inutil, nefiind singurul care cade in capcana. Apoi imi fac curaj si intru in localul cu aspect exterior de camin de nefamilisti impodobit chicios. Accesul la "salonul" de la etaj (unde voi petrce noaptea dintre 23 si 24 mai) se face pe o scara(de tranzitie intre una de pod de C.A.P. si una acceptabila). Salonul arata acceptabil cu cateva minusuri:ringul de dans cu predispozitie la hore supraetajate, mese cu scaune idem (avand contact fizic cu vecinul de sex opus, sau mai rau, de acelasi sex) si a faptului ca era asezonat cu "chelneri", la ultimii urmand a face referire in cele ce urmeaza.
Ma asez la masa, in vederea integrarii in atmosfera. Prima constatare: nu am pahar de nici o natie. Cer unul primei chelnerite ce-si face aparitia prin zona (dupa vreo 10 minute). Aceasta se scuza spunand ca au fost niste copii la masa inainte de venirea mea si le-a luat, fiind folosite(ca de inlocuire se invata in semestrul lipsa de la Scoala de ospatari). Setea mea(de lichide inofensive, fiind cu masina) mai avea de indurat cca 30 min si o noua interpelare a Mariei Sale "Regele Ospatar". Vine si aperitivul, punctul slab al designerului gastronom, cu aspect de festin in vederea vesnicei pomeniri(cred ca cel mai mult s-a chinuit la vinetele la casoleta by Vico ce-ti bulverseaza papilele gustative obisnuie cu "la mama, acasa"). Dupa cateva reprize de dans si imortalizare a momentelor petrecute cu prietenii(intrerupte ambele de ceata de ospatari care se voiau in centrul atentiei brazdand in lung si in lat sarbele si cadrele cameramanului si fotografilor fie angajat sau de ocazie) ma intorc la masa si suurpriizaaa. Vajnicii manuitori de tava si stergar imi luasera recipientul pentru care ma luptasem pret de aproape un ceas in ciuda setei acumulate pe ringul de dans. Interpelez un ospatar cu aspect de valutist de periferie(despre care spre zori aveam sa aflu ca e seful de sala) obtinand din nou promisiunea ca voi beneficia in curand de un pahar. Dupa o ora aveam impresia ca m-am inscris la Dacia 1300 sau Telecolor, avand noroc cu milostiva consoarta ce mi-a ostoit setea. Restul sortimentelor de hrana s-au inlantuit fara vreun eveniment (poate doar maioneza roz-Solcanu, la naiba...) spargand monotonia. Poate doar vreun ghiont ospataresc simtit in coaste la ceas de hora iti aducea aminte ca te afli intr-un loc special: "Welcome to Voicu's House/ De-ti da sangele pe nas...". Intre timp imi procurasem un pahar prin forte proprii, de la bar, pentru a nu da peste cap foaia de parcurs a din ce in ce mai molcomilor plimbatori de farfurii cu ochii din ce in ce mai impaienjeniti(mai spre dimineata vor dedubla aparenta ostenire cu "oboseala" de natura bahica).
O alta intamplare a ostenilor lu' Voicu este legat de momentul sosirii tortului. Orchestra se pregatea cu marsul, miri, nasii, invitatii, asemenea dar vajnicii cascadori ai rasului, evident, aceeasi chelneri, se joaca din nou cu voia noastra buna, intra cu tortul cu lumanarile aprinse fara nici un semnal catre orchestra(al carei mars trebuia sa fie declick-ul pentru toti, inclusiv cameramanul si fotograful pacaliti de pasul la off-side facut de sugubetele gazde vitrege). Ca si cum nu era de ajuns, capul luminat al ospatarimii crede de cuvinta in a arunca pisica moarta in curtea orchestrei, "apreciindu-i" pe componenti cu un "Sunteti prosti, ma!". Acesta avea sa fie doar primul episod in etalarea inaltului grad de educatie slefuit la inaltele scoli pe unde distinsul a sarit gardul. Dar aici o parte din vina o au si insurateii ce au asigurat prea indestulator whisky, iar ospatareii crezand ca dupa criza financiara va veni inevitabil prohibitia, s-au adapat, ca ce-i in mana(a se citi esofag, ficat...) nu-i minciuna.
Dar circul de-abia acum incepea(dupa plecarea majoritatii invitatilor)ramanand doar rude si prietenii apropiati(parca presimtind ca neamu' lu tirbuson strikes back). Iar actorul principal in nedoritul show avea sa fie chiar el, zeul cu nume si ten de violonist celebru, "domnul" dupa casa (bordei cu moralitate de bordel) cu acelasi nume: voicu(nu e greseala dar substantivele din ce in ce mai comune care ne sufoca zi de zi se scriu cu litera mica). Venind inevitabilul moment in care omul mai pleaca si acasa, organizatorii se duc la voi cu(mine va puneti?) sa confrunte nr de invitati si implicit de tacamuri ce urmeaza a fi platite nemteste. Dar bulibasa de Berceni zice ca nu stie germana si ca trebuie platite 170 de tacamuri desi au fost 137 de invitati. La pretul piperat perceput pentru o bodega de Berceni, speculantul de evenimente urma sa-i usureze pe presupusii naivi de aproape 100 de milioane de lei in moneda veche, luandu-le dijma, practic tot beneficiul. Cerandu-i-se socoteala acesta devine agresiv in limbaj, urland(de-a speriat toate gainile ce-i umpleau curtea provenind probabil din ocupatia principala a individului, cea de gainar) si gesticuland, etalandu-si ghiulul(editie limitata, cupru veritabil, hand-made de piulitza by Rahova). Incep jignirile in stanga si in dreapta, desfasurarea de forte crescand inclusiv cu mariile lor, supusii bijnitarului si puradelul si piranda acestuia. Grobianul voicu continua reprezentatia si in "marinimia" lui scade pretentiile la 160 buc. tacamuri. Vazand ca interlocutorii nu sar de bucurie, continua cu jignirile(mai ales la adresa "negociatorului" principal, Sergiu, fratele miresei, care a avut o stapanire ce l-a scos din sarite pe urangutan, dar si a "avocatei parate" ce a facut referire la contractul-singurul act scris, incheiat pentru 120 de tacamuri, pe care a amenintat-o sec, asa ca din capul lui, tot sec dar plin de vin ashijderea: "Ne vedem la Curtea Suprema" omul fiind atat de plin de aspiratii cat sa "arda" etapele) presarate cu amenintari(unde-am ajuns?!) la adresa mirelui (magazioner la Rapid si Nationala) spunandu-i ca vorbeste el cu George(Copos) sa-l aranjeze (ca n-a inghitit galusca servita de el). Deasemenea ginerele(care oricum ii baga o caruta de bani in buzunarul fostului sef de sala de bodega comunista) a fost acuzat ca jucatorii Rapidului au plecat din cauza lui(servindu-le doar o sticla din vinul lui rosu de buturuga la pret promotional de 370.000 de lei, restul bauturii cu vin alb fiind aduse de nuntasi). Asa de rau s-au simtit jucatorii Rapidului ca au stat 5-6 ore(desi suparati de infrangerea 0-3 acasa cu Craiova). Vazand ca "filantropul" voicu scade ingrijorator pretentiile pana la 145 de tacamuri, recuperatorul Sergiu contraataca. Sa se numere sticlele goale de bautura adusa de nuntasi (avand in vedere ca s-a cerut pastrarea lor inca de la inceput, faptul fiind oricum uzitat la evenimente in afara top 300 Capital). Cap de bivol adapat bahic, seful de sala, incepe sa se jure(pe copiii altora) ca el aproape ca a adus de acasa, voicu rage iar, fiind implorat de piranda sa-si protejeze corazonul ca aproape ca nu-i ajunge cat a manglit in seara asta sa-l vulcanizeze. Dar lui voicu ii vine o idee demna de un intreg stabor. Invrajbirea slugilor (iobagii) impotriva celor prezenti. Ii pune sa caute in gunoi. Asa impusca doi iepuri: ii si umileste in vederea evidentierii sefului in satra. Asa ca ii trimite la originile lui(tomberoanele din fundul curtii). In sala se vor numra sticlele ramase. Seful de sala supervizeaza si cere pe cineva din tabara atat de adversa, subsemnatul fiind cel care scrie(pixul semanand cu gatul de sticla dar nefiindu-i atat de folositor). Imi arunca un "Scrie!" apasat. Ridic privirea mai apasat decat imperativul slugoiului sef, suficient cat sa restabilesc distanta. Este de prisos sa reamintesc faptul ca prada insalubra de sticle nu a fost indestulatoare si ca logic, gandind la faptul ca mai mult de jumatate din invitati au fost femei si in plus, unii barbati erau cu masinile si nu au baut un strop(printre care ma numar) si cantitatea lipsa ca fiind mai mare decat cea consumata la alta nunta la care am participat(cu numar aproape dublu de invitati ce au plecat in majoritate nemaistiind adresa de resedinta). In cele in urma neanderthalianul (tocmai coborat din copac) za voicu(engleza - articulat sau romana - padure) s-a recunoscut invins, mai ales de Fam. Cosma Jr.(in fata carora marturisesc azi, imi scot palaria si raman vesnic fara).
Inainte de concluzie, cobor doar o clipa la nivelul voicului si ii dedic melodia Parazitilor "De ziua ta" care poate fi lesne si un imn al casei (de toleranta) voicu. Toleranta poate si din partea celor ce trebuie sa-si faca meseria in tara asta astfel incat dejectii precum voicu sa-si gaseasca locul: in latrina la Rahova si nu in Registrul Comertului. Morala: Daca munciti fiecare banut pe care il investiti intr-un eveniment fericit din viata voastra, cascati bine ochii caci la fiecare cotitura e un "domn" si o "casa" voicu in care se duc cat ai clipi, ca intr-o gaura neagra banii vostri. Ma voi gandi de doua ori inainte sa trec pe Emil Racovita nr.3 sa nu gasesc un urangutan cu cagula si ghiul peste manusile chirurgicale amenintand trecatorii: "Tacamul sau viata!". Si imi cer scuze fata de cei naivi care mai scriu pe diverse forumuri ca la voicu & co. l-au apucat pe Dumnezeu(scuze deasemenea pt. alaturare) de un picior si chiar recomanda altora. Multumesc celor cu rabdare sisifica de a citi pana la capat pledoaria impotriva imposturii a cuiva neutru, detasat de "fenomen". Iubiti-va fara masura dar cu ochii-n patru.

O parte din mine.Tribut pentru eternitate.

Nu am mai scris de mult pe blog desi zilnic ma lovesc de situatii si cugetari care ma indeamna sa o fac. Uneori ma gandesc sa-mi fac un caiet in care sa scriu. Ceea ce m-a facut sa recidivez dupa atata timp este o tema de gandire care poate parea la o prima vedere egoista. Dar cum uneori ma gandesc ca nu sunt unicul nebun ma cred ca voi gasi adepti si de data asta.

Uneori ne trezim dimineata si traim senzatia de a pleca de acasa cu simtamantul ca ne lipseste ceva. Material poate. Dar acel ceva reprezinta uneori un suflet, odinioara nelipsit din elementarul cotidian, acum atat de departe. Si ne consolam, poate, estompand distantele, ca cineva are grija de el, macar in masura in care noi am facut-o candva si traim cu obsesia ca puteam face infinit mai mult. Acest suflet plecat de langa noi cu un tribut de suferinta mai mic sau mai mare parca ne trimite parte din aceasta sub forma unor amintiri insumand clipe, intotdeauna frumoase, ce brazdeaza acum adanc zilele si noptile distanta lasand cicatrici adanci. Si poate uneori ne simtim vinovati ca, uneori fara sa vrem, facem distinctie intre aceste suflete. Si negasind un criteriu am sa numesc aceasta distinctie discriminare. Discriminarea se numeste oameni&ANIMALE. Poate ca in cele ce urmeaza pentru unii voi parea marfa proaspata pentru Balaceanca. Daca nu ma veti intelege, va cer ca macar sa nu ma condamnati.

Poate doar cineva ce nu a avut macar candva macar un pestisor in acvariu nu ma va intelege. Sau cineva care vazand un caine flamand pe strada, singurul os pe care l-a dat a fost tibia piciorului sau, in stomac. Sau poate cineva care priveste macelurile savarsite an de an, chipurile vanatoare, ca pe un hobby(colectie de trofee=colectie de timbre). Poate gandindu-ne zi de zi ca restul de mancare pe care il aruncam la o masa ostoieste foamea unei fapturi o zi intreaga. Ce costa patronii de restaurante (care oricum si-au incasat de la noi inzecit investitia facuta) sa stranga separat resturile de mancare pe care sa le predea adaposturilor de animale fara stapan? Sau pe noi sa punem o felie de paine muiata in apa, la geam, pasarelelor(ce inca ne mai aduc prin ciripitul lor un strop de natura in orase sugrumate de beton si poluare)? Poate sa meditam o clipa in fiecare zi daca nu cumva, cu fiecare zi, ne apropiem de un soi de suicid. Daca nu progresul tehnic este direct si expansiunea rasei umane sunt direct proportionale cu regresul la nivelul sanatatii fizice sau mentale?

Zilnic port cu mine sufletele necuvantatoarelor ce si-au legat neconditionat, deunazi, si pentru totdeauna viata si destinul de mine. Astept zilnic triurile lui Tasica(canar)din baie, il caut prin spicele proaspete ale ierbii de primavara pe Coco(perus), in diminetile geroase de iarna, cand trag plapuma il astept pe Cip(perus) sa ma trezeasca, sa il vad pe Tup-Tup si Bambi(iepuri) sa topaie prin casa in picioarele mele, pe Hera si Bobita1(catei) sa latre bucurosi ca am venit la Nehoiu, pe Dolly(pisica) sa zgarie geamul pentru a-i da drumul in casa dupa o plimbare nocturna, pe Lory(catel) bucuroasa sa faca "mort"(ce ironie perfida) pentru o bucatica de "Eugenia" si de nu multumindu-se la auzul unu"bravo", pe Raulica(catel) zbughind-o pe aleile parcului si in aceeasi masura pe Cocuta, Roco, Suzy...(perusi) sa ciripeasca bucurosi ca ai intrat pe usa, Pisi, Misu si Cranti(pisici) torcand sau crontzanind de placere la cea mai mica atentie tactila. Si toti laolalta bucurandu-se ca te vad, neconditionat de vreun serviciu adus. Si poate va intrebati de ce din aceste doua categorii de fiinte am inceput cu animalele. Poate intr-o zi voi scrie in aceeasi masura despre fiintele asa-zis inteligente. Dar pana atunci platesc(ce cuvant meschin!) tribut celor ce au plecat fara sa poata sa isi explice suferinta, ce s-au dus cuminti fara sa spuna ce ii doare, poate tot asa de repede si neasteptat cum au aparut in viata ta. Si poate mai mult ca oricand sa ne amintim toamna ca pe o protectoare a lor, invelindu-le cu un covor de frunze, pregatindu-i de iarna geroasa, trupurile firave ce odinioara au adapostit suflete si mai ales, cu prisosinta(ce iti lipseste tie omule) CARACTER. Si poate primavara cu vantul usor adiind din spate si atentionandu-te ca a plecat de langa tine doar material, iar el te urmeaza in continuare asa cum a facut-o fara cracnire o viata intreaga.

Si in aceste zile in care Negrutu(catel) pare hotarat de a nu mai lasa pe nimeni sa il intoarca din drumul sau catre eter(nitate) stam neputinciosi si ne rugam sa i se sfarseasca suferinta, desi eu unul, acum as vrea sa-l vad iesind din curte doar sa mai "insemneze" masina ca teritoriu al lui. Si ma uit spre cer dar acum vad un singur suflet omenesc pentru care am o rugaminte: "Tata Grim, te rog ai grija sa-i dai oase,asa cum faceai odata!".

Toti acestia au fost si vor ramane membrii ai familiei mele care au schimbat la un moment dat stari de spirit percepute ca deteriorate iremediabil. Inca de la inceput mi-am asumat riscul de a nu fi inteles in demersul meu. Cu scuzele unor eventuale incoerente cred ca macar unii imi vor intelege demersul. Am infaptuit acest tribut atat cu vorba cat si cu lacrimile(am ochii injectati, pe alocuri nereusind sa-mi stapanesc plansul). Si clipele petrecute impreuna cu EI imi par acum ca puteau fii infinit mai multe.

Inchei cu o ultima chemare: "Rolf, vino ACASA!

P.S. Vineri, 01.08.2008, ora 8,15 Negrutu(foto) a intregit "gasca" din Rai.

Viata.De la simplu la complex.Doza de 8imism.

Fiecare secunda traita in cenusiul cotidian al Bucurestiului sau paradisul estival adus de o vacanta in locatii mult mai exotice aduce cate o necunoscuta in aceasta ecuatie pe care o parcurgem de la primul scancet pana la ultimul. Si zilnic incercam sa rezolvam cat mai multe necunoscute, uneori avand senzatia ca ne coplesesc. Nu toti si nu intotdeauna suntem inarmati cu optimismul necesar acestei lupte de gherila. Si asta pentru ca des sau rar, niciodata sau intotdeauna, gasim sau nu aliatii si armele necesare si potrivite pentru aceasta infruntare.

In aceasta jungla in care de-abia asteptam sa mai treaca o zi (ce fatalitate!) ca sa vina week-end-ul, vacanta, concediul, ziua de salariu, mama din Spania, postasul cu pensia nu ne gandim ca in fiecare clipa dam vrabia din mana pe (rasistule!) cioara de pe gard. Si nu ne gandim nici un moment ca cimitirele sunt pline de cei care nu s-au gandit nici o clipa ca ziua care urmeaza nu exista. Si cum ne incarcam zilele cu false probleme, care la randul lor fabrica nervi care musca din noi ca niste fiare feroce care ataca in haita prada condamnata la resemnare. Si atunci pentruce nu judecam detasat o situatie? Sa o cantarim punand in balanta oricare din nenorocirile ce se intampla zilnic dincolo de orizont sau chiar sub ochii nostri. Si ca obsesia, plansul si nervii nu conduc la rezolvarea problemelor ci la agravarea lor. Si in loc sa ne gandim la strategii de iesire din impas ne tanguim. Se spune ca daca iti pui ceva in gand tot universul conlucreaza la realizarea acestuia. Uneori ma gandesc la faptul ca Dumnezeu i-a dat omului o viata dar nu si instructiunile de folosire. O sa spuneti: bine-bine, mai teoreticianu' duzinei de chibrituri (apropo, imi poate cineva explica de ce duzina de chibrituri are 10 cutii?), care-i poteca? Rezolvarea sta in fiecare. Nu exista o reteta universala. Nimeni nu te poate ajuta mai bine decat tu insuti. Esti singurul care ai toate datele problemei deci si rezolvarea. Si daca nu-ti vei mai face rau singur te va afecta mult mai putin raul din exterior. Fiecare zi incepe si se termina cu capul pe perna. Si in pozitia asta incearca sa te trezesti dimineata cu jumatate de ora mai devreme, si stand relaxat sa te gandesti la reperele zilei si in totdeauna lasa-ti un timp pentru "neprevazute" care exceptand cazurile de forta majora se poate umple cu o plimbare, un film, o carte... Dimineata, sa te gandesti ca esti unul dintre cei privilegiati ca te-ai trezit, si atunci te gandesti ca Dumnezeu ti-a mai dat o sansa, nu o irosi... Sa-ti fixezi tintele iar seara la culcare in aceeasi pozitie sa-ti faci bilantul obiectiv si cauzele esecurilor. Ce-ai realizat in plus in ziua aceea se metamorfozeaza in bucurie sufleteasca pura. Fericirea este alcatuita din bucurii marunte.

Am spus jungla cotidiana mai devreme? Ei bine din pacate nu ne putem gandi la mediul in care mai bifam o zi ca la o jungla. Aerul nu este la fel de curat, ceata nu vine de la vreun lac aflat in apropiere ci de la fumul fiarelor (uneori vechi) care ne tin prizonieri in trafic si ne rapesc mai multe ore decat ne petrecem cu cei dragi. Iar padurea (nicidecum tropicala) de blocuri, vile, hale, parcari suprima zi de zi tezaurul de verdeata din ce in ce mai auster. Dispar padurile(Baneasa, Pipera, Snagov), parcurile(Bordei, Tei) si fac loc unei bunastari atat de punctual concentrata platita din plin de noi prin impozite si sanatate. Dar sa ne gandim mai putin ca tot noua ne facem rau, cainii latra(uneori in gand) caravana trece. Sistemului nu-i pasa de noi, indiferent din cine-i compus, nici macar o data la 4 ani. Pentru ca indiferent daca si ce votezi tot ei vor fi acolo. Iar romanul va continua sa-si planga de mila si sa-i astepte pe americani sa le dea ceva, nu neaparat Tezaurul, Insula Serpilor sau onoarea. Si va crede in continuare ca lacrimile de durere ale lui Basescu ca Stolo-i suferind si nu se mai poate "da cu placa" sunt reale si ca taxa de prima inmatriculare e spre binele mediului (ea face bine doar faunei ce populeaza Circul de la Casa Poporului, Gradina Zoo de vis-a-vis de Muzeul Antipa si "ingrijitorilor").Dar sa lasam mila (de noi) si sila (de ei) si sa trecem la o doza de odihna asezonata cu optimism. Noapte buna si trafic aerisit!